O intrebare pe buzele a milioane de oameni este:
“de ce permite Dumnezeu sa se nasca copii bolnavi?“
La prima vedere pare o intrebare indreptatita. Numai ca, nu este chiar asa. Cu 5 ani in urma, sotia mea a ramas insarcinata cu cel de al doilea copil al nostru. Medicii i-au sugerat sa il avorteze, caci spuneau ei: “starea dv. de sanatate coloborata cu faptul ca aceasta nastere vine imediat dupa o alta destul de dificila, ne indreptateste sa credem ca viitorul bebe ar putea suferi de mutatii genetice, de sindromul Dawn sau oricare altul, si oricum, in cel mai bun caz se va naste un pisoias de copil, plapand si fara vlaga.” – Si nu a fost asa. Dumnezeu nu a tinut cont de recomandarile medicilor.
Am ales sa riscam atunci cand medicii si toti cunoscutii nostri ne indemnau sa lepadam fatul, ca si cand ar fi fost un aspirator stricat. Dar noi am zis: “Indiferent cum se va naste acest copil, noi il vom iubi si vom face tot posibilul sa ii alinam durerile“. Si am mai zis: “Indiferent de problemele medicale si de o posibila suferinta si chin, macar sa vada si el lumina zilei, sa se bucure de miros, de sunet, de lumina, de gust, de ceva, de orice maruntis din lumea asta, sa se bucure de viata“.
Acum, cand privesc in urma ma bucura alegerea facuta. Copilul nostru este perfect sanatos, iar medicii mirati de asa minune. Si cateodata il strang in brate si ma gandesc cu groaza ca eram indemnati din toate partile sa il ucidem inca din ‘fasa’. Si iarasi ma gandesc ca poate ne-am fi chinuit cu el si s-ar fi chinuit si el, si chiar si asa, macar pentru acel singur strop de fericire pe care l-ar fi avut, si tot merita sa traiasca.
Exista insecte ce traiesc doar 12 ore. In aceste 12 ore ele se nasc, cresc, aduc pe lume alte insecte prin ouale lor, si apoi mor, si toate astea in doar 12 ore. Ne-am putea intrebara: “La ce bun sa traiesti doar 12 ore?” – Dar in acele 12 ore ele traiesc, putin, intens, dar traiesc, se bucura de viata. De ce le-am rapi bucuria vietii? Ce poate fi mai bun si mai de pret decat viata?
Faptul ca exista momente cand ne dorim mai repede sa murim decat sa traim nu inseamna ca trebui sa privim viata cu ochii inchisi, nici sa judecam pripit. Da, exista astfel de momente, dar depinde de fiecare fiinta in parte, nu pot decide eu pentru altcineva. Caci unii oameni sunt multumiti in putinul lor, altii – oricat ar avea, tot cauta motive de nemultumire.
Exista oameni care s-au nascut cu diverse infirmitati: orbi, schiopi, fara maini sau bolnavi de HIV, sau alte boli si suferinti. SI totusi, traind asa in suferinta lor gasesc totusi motive de bucurie in viata. Daca ne-am apuca sa ucidem pe toti oamenii ce nu indeplinesc standardele majoritatii in ce priveste fericirea si motivele pentru care ar merita sa traiasca, atunci am priva milioane de oameni la dreptul lor fundamental: la viata. Ei singuri ar trebui sa decida daca vor sa traiasca in suferinta lor sau nu. Ei, nu noi.
Am putea trage o concluzie din cele de mai sus. Daca am dori asta. Am putea intelege faptul ca Dumnezeu nu ucide inca din ‘fasa’ orice copil ce ar avea sa se nasca cu o problema, oricare ar fi ea. Ci Dumnezeu ii ofera bucurii care pot compensa lipsa sanatatii.
Nu stim noi oare ca merita sacrificiu, suferinta si durere pentru a atinge un tel? Si ce ne poate oferi acel tel daca nu o dorinta de viata, sa ajungem pana acolo, la acel punct. Si cand am ajuns, cand suntem fericiti, uitam tot chinul si suferinta. Si totul pentru acea clipa magnifica, acel apogeu al realizarii noastre.
Si daca noi de buna voie trecem prin greutati si dureri pentru a atinge un tel, un tel ce de multe ori poate fi o tampenie, oare un om bolnav ce ar putea gasi bucurii in viata chiar si in situatia lui de handicapat, nu merita sa traiasca?
frumos articol,excelent.Mi-a placut maxim.
Bucur recently posted..Tutorial video (2)
Ştii care este cea mai mare problemă, că ceilalţi le crează suferinţă oamenilor cu probleme. Un orb nu suferă atât de mult pentru că nu ştie ce este vederea, un copil cu sindromul down nu suferă pentru că el doar aceas stare o cunoaste, noi ceilalti avem tendinta de a-i chinui si de a le transmite suferinta noastra, mila fata de ei. Sunt părinti a cărui copii sufera din cauza suferintei si lipsei de intelegere a parintilor. Suntem ata de incapabili uneori incat nu vrem sa empatizam si sa-i lasam sa se bucure de viata asa cum li s-a permis. Fiecare are un scop in viata si fiecare trebuie sa ajunga singur sa deschida usile. Suferinta nu face decat sa ne opreasca.
Sunt convinsa ca nu degeaba se nasste fiecare asa cum se naste, nu degeaba se mor copii chiar si dupa cateva ore de la nastere, atat le-a fost dat. Parintii sunt cei care trebuie sa invete, acei copii vin sa-i ajute sa invete o lectie, insa din pacate multi au ochelari cenusii pe ochi si aleg sa sufere. Asta e societatea actuala, plina de bube. Insa sinceritatea ne face sa vedem dincolo de bube, sa vedem ca suferinta nici nu are ce cauta in aceasta viata, ne face sa involuam.
De noi depinde in fiecare clipa ce alegem – sa evoluam sau sa involuam. Pentru mine e simplu – nu e decat o alegere – sa sufar sau sa nu sufar.
Am uitat – felicitări pentru decizia de a păstra copilul!
Cred că cei care se cred Dumnezei aici pe Pământ – aleg să curme viaţa unui suflet ce vine pe pământ – vor fi pedepsiţi, însă din păcat cel mai mult vor suferi generaţiile viitoare. Aceasta este şi una din cauzele pentru care copiii se nasc aşa cum se nasc. O altă cauză sunt factorii externi – poluare, consum de medicamente, alcool, droguri, etc.
Să vă trăiască şi să fiţi fericiţi!
Jorjette recently posted..Tristeţea, trăire care duce destinul în întuneric
Multumim frumos Jorjette!
Derscanu recently posted..Despre silicoane